Probleme mari pentru CFR Cluj! Ardelenii riscă să fie excluși din cupele europene: „Le lipsesc câteva milioane bune”

Probleme mari pentru CFR Cluj! Ardelenii riscă să fie excluși din cupele europene:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj este lider în Liga I Betano la finalul sezonului regular, însă problemele continuă să apară la formația din Gruia. Pe lângă instabilitatea de la nivelul conducerii tehnice și administrative, ardelenii întâmpină dificultăți majore de ordin financiar.

Potrivit TelekomSport, eșecul clujenilor din cupele europene a produs daune importante în bugetul clubului, iar clubul este nevoit să se autosusțină.

„CFR are o problemă serioasă pentru că ei au investit ca să iasă din insolvență, au investit pentru a face lot de jucători și nu s-au calificat nici măcar in Europa League și le lipesc câteva milioane bune”, susțin surse federale pentru sursa citată.

În prezent, CFR trebuie să se supună legii insolvenței și să nu acumuleze datorii timp de cinci ani de la ieșirea din insolvență. În caz contrar, clujenii pot pierde dreptul de a evolua în cupele europene sau, în cel mai rău caz, pot intra în faliment.

Luni, ProSport a anunțat că, tot din cauza problemelor financiare, Dan Petrescu a refuzat să preia banca tehnică a campioanei României. Acesta a solicitat ca salariile și primele jucătorilor să nu fie întârziate, dar și plata în avans. Neluțu Varga e decis să reducă cheltuielile, astfel că negocierile cu Petrescu au picat.

În acest sezon, CFR Cluj a fost eliminată din Liga Campionilor de suedezii de la Malmo, scor 1-2, la general. Ardelenii au continuat în Europa League, însă tot fără succes, pierzând fără drept de apel contra luxemburghezilor de la Dudelanga, scor 2-5, la general.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×